Treceți la conținutul principal

Cauza C 473/12

Cauza C 473/12

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene 
din 07.11.2013


Cuvinte cheie: trimitere preliminară; articolul 13(1)(d) și (g) Directiva 95/46/CE; obligația de informare a persoanei vizate – excepție; detectivi particulari; agenți imobiliari; etica profesiunii reglementate;



I. Obiectul cauzei

Cererea de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Cour constitutionnelle (Belgia) pentru interpretarea articolului 13 alineatul (1) literele (d) și (g) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Articolul 13 alineatul (1) din Directiva 95/46, prevede:

„Statele membre pot adopta măsuri legislative pentru a restrânge domeniul obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul 6 alineatul (1), articolul 10, articolul 11 alineatul (1), articolul 12 și articolul 21, dacă o astfel de restricție constituie o măsură necesară pentru a proteja:

(a) securitatea statului;

(b) apărarea;

(c) siguranța publică;

(d) prevenirea, investigarea, detectarea și punerea sub urmărire a infracțiunilor sau a încălcării eticii în cazul profesiunilor reglementate;

(e) un interes economic sau financiar important al unui stat membru sau al Uniunii Europene, inclusiv în domeniile monetar, bugetar și fiscal;

(f) o funcție de monitorizare, inspecție sau de reglementare legată, chiar și ocazional, de exercitarea autorității publice în cazurile menționate la literele (c), (d) și (e);

(g) protecția persoanei vizate sau a drepturilor și libertăților altora.”



II. Starea de fapt

Cauza are la baza cererea formulată de Institut professionnel des agents immobiliers (IPI), împotriva domnul Englebert, Immo 9 SPRL și domnul Francotte, prin care solicită constatarea comiterii unor acte contrare reglementărilor ce privesc exercitarea profesiei de agent imobiliar.

În litigiul aflat pe rolul instanței naționale, IPI și-a întemeiat acțiunea pe elemente de fapt adunate de detectivi particulari la care a apelat.



III. Întrebările preliminare

Instanța de trimitere a hotărât să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 13 alineatul (1) [litera] (g) in fine din Directiva [95/46] trebuie interpretat în sensul că lasă statelor membre libertatea de a prevedea sau de a nu prevedea o excepție de la obligația de informare imediată prevăzută la articolul 11 alineatul (1), dacă aceasta este necesară în vederea protejării drepturilor și libertăților altora, sau statele membre sunt supuse unor restricții în această privință?

2) Activitățile profesionale ale detectivilor particulari reglementate de dreptul intern și exercitate în serviciul unor autorități abilitate să denunțe autorităților judiciare orice încălcare a dispozițiilor privind protecția unui titlu profesional și organizarea unei profesii intră, în funcție de circumstanțe, sub incidența excepției prevăzute la articolul 13 alineatul (1) [literele] (d) și (g) in fine din Directiva [95/46]?

3) În cazul unui răspuns negativ la cea de a doua întrebare, articolul 13 alineatul (1) [literele] (d) și (g) in fine din Directiva [95/46] este compatibil cu articolul 6 alineatul 3 [TUE], mai precis în raport cu principiul egalității și al nediscriminării?”



IV. Considerentele Curții

Încă de la de la bun început, Curtea arată că date precum cele care sunt colectate de detectivii particulari în cauza principală privesc persoane care acționează în calitate de agenți imobiliari și se referă la persoane fizice identificate sau identificabile. În consecință, acestea constituie date cu caracter personal în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 95/46

Articolul 13 alineatul (1) din Directivă prevede că statele membre pot să adopte măsuri legislative pentru a restrânge domeniul acestor obligații în cazul în care o astfel de măsură este necesară în scopurile enumerate la articolul 13 alineatul (1) literele (a)-(g). Rezultă cu claritate din modul de redactare a Directivei și în special din folosirea termenilor „statele membre pot” că respectiva dispoziție nu obligă statele membre să prevadă în dreptul lor național excepții în scopurile enumerate la articolul 13 alineatul (1) literele (a)-(g), dar că, dimpotrivă, legiuitorul a înțeles să le acorde opțiunea de a decide dacă și, dacă este cazul, în ce scopuri doresc să adopte măsurile legislative prin care se urmărește derogarea.

În ceea ce privește activitatea desfășurată de detectivii particulari și excepțiile prevăzute la articolul 13 alineatul (1) literele (d) și (g) din Directiva 95/46, trebuie reținut faptul că acestea se referă în special, prima, la o situație definită concret, și anume prevenirea, investigarea, detectarea și punerea sub urmărire a încălcărilor deontologiei în cazul profesiilor reglementate, iar a doua, la protejarea drepturilor și libertăților altora, care, în schimb, nu sunt precizate.

Curtea reține în primul rând că profesia de agent imobiliar constituie o profesie reglementată în Belgia și că IPI este un organism profesional care are sarcina de a supraveghea respectarea reglementării în discuție prin cercetarea și prin denunțarea încălcărilor acestei reglementări. În consecință, activitatea unui organism precum IPI corespunde situației vizate de excepția menționată la articolul 13 alineatul (1) litera (d) din Directiva 95/46 și că aceasta poate, în consecință, să intre în sfera de aplicare a respectivei excepții.

Curtea mai arată că Directiva nu împiedică un astfel de organism profesional să recurgă, în scopul de a‑și îndeplini misiunea, la persoane specializate în investigații, precum detectivii particulari care au sarcina de a efectua această cercetare și detectare. Astfel, IPI și detectivii particulari care acționează pentru el pot să se prevaleze de excepția menționată la articolul 13 alineatul (1) litera (d) din Directiva 95/46 și nu sunt supuși obligației de a informa persoana vizată, prevăzută la articolele 10 și 11 din Directiva 95/46.



V. Hotărârea Curții

1) Articolul 13 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretat în sensul că statele membre nu au obligația, ci facultatea de a transpune în dreptul lor național una sau mai multe dintre excepțiile pe care le prevede de la obligația de informare a persoanelor vizate despre prelucrarea datelor cu caracter personal ale acestora.

2) Activitatea de detectiv particular care acționează în numele unui organism profesional în scopul cercetării încălcărilor deontologiei unei profesii reglementate, în speță cea de agent imobiliar, intră sub incidența excepției prevăzute la articolul 13 alineatul (1) litera (d) din Directiva 95/46.



VI. Aprecieri

În concepția Directivei 95/46 obligația de informare a persoanei vizate cu privire la prelucrarea datelor sale cu caracter personal poate fi limitată dacă este incident unul dintre cazurile menționate la articolul 13. Această limitare este doar o posibilitate pentru state, astfel că obligația rămâne activă dacă o astfel de normă națională nu a fost adoptată.

GDPR permite de asemenea anumite restricții legate de obligațiile de informare, dar dispuse într-o formă mai detaliată și stabilind garanții suplimentare.

Articolul 23 GDPR, intitulat Restricții, stabilește:

(1) Dreptul Uniunii sau dreptul intern care se aplică operatorului de date sau persoanei împuternicite de operator poate restricționa printr-o măsură legislativă domeniul de aplicare al obligațiilor și al drepturilor prevăzute la articolele 12-22 și 34, precum și la articolul 5 în măsura în care dispozițiile acestuia corespund drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolele 12-22, atunci când o astfel de restricție respectă esența drepturilor și libertăților fundamentale și constituie o măsură necesară și proporțională într-o societate democratică, pentru a asigura:

(a) securitatea națională;
(b) apărarea;
(c) securitatea publică;
(d) prevenirea, investigarea, depistarea sau urmărirea penală a infracțiunilor sau executarea sancțiunilor penale, inclusiv protejarea împotriva amenințărilor la adresa securității publice și prevenirea acestora;
(e) alte obiective importante de interes public general ale Uniunii sau ale unui stat membru, în special un interes economic sau financiar important al Uniunii sau al unui stat membru, inclusiv în domeniile monetar, bugetar și fiscal și în domeniul sănătății publice și al securității sociale;
(f) protejarea independenței judiciare și a procedurilor judiciare;
(g) prevenirea, investigarea, depistarea și urmărirea penală a încălcării eticii în cazul profesiilor reglementate;
(h) funcția de monitorizare, inspectare sau reglementare legată, chiar și ocazional, de exercitarea autorității oficiale în cazurile menționate la literele (a)-(e) și (g);
(i) protecția persoanei vizate sau a drepturilor și libertăților altora;
(j) punerea în aplicare a pretențiilor de drept civil.

(2) În special, orice măsură legislativă menționată la alineatul (1) conține dispoziții specifice cel puțin, dacă este cazul, în ceea ce privește:

(a) scopurile prelucrării sau ale categoriilor de prelucrare;
(b) categoriile de date cu caracter personal;
(c) domeniul de aplicare al restricțiilor introduse;
(d) garanțiile pentru a preveni abuzurile sau accesul sau transferul ilegal;
(e) menționarea operatorului sau a categoriilor de operatori;
(f) perioadele de stocare și garanțiile aplicabile având în vedere natura, domeniul de aplicare și scopurile prelucrării sau ale categoriilor de prelucrare;
(g) riscurile pentru drepturile și libertăților persoanelor vizate; și
(h) dreptul persoanelor vizate de a fi informate cu privire la restricție, cu excepția cazului în care acest lucru poate aduce atingere scopului restricției.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Dezbaterea Centrului de Studii de Drept European: Protecția datelor și Registrul automatizat privind infractorii sexuali

La data de 28 septembrie 2023, studenții UMFST ”GE Palade”, din cadrul cercului studențesc Lex Criminis (Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan, Ana Moise și Eduard Moldovan) au participat la dezbaterea ”Neconformitatea unor prelevări de probe ADN cu principiile dreptului Uniunii Europene” . Evenimentul sa desfășurat la sediul Institutului de Cercetări Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. Organizatorul principal al activității științifice a fost prof. univ. dr. Mihail-Daniel Șandru, iar keynote speakerii au fost conf. univ. dr. Nicolae Ploeșteanu și av. Emanuel Drăgan.   Din notițele studenților participanți se rețin cele ce urmează. Profesorul Mihai Șandru a evidențiat următoarele: - principiile dreptului Uniunii Europene nu sunt enumerate explicit în actele juridice europene, iar tratatele UE trebuie corelate cu jurisprudența pentru a fi corect aplicate; - intervenția CJUE pentru dezvoltarea principiilor din diferite domenii este o substanțială, iar acestea se î